Joaca Biletul Zilei la casa de pariuri Bet365 si primesti 200 RON bonus la deschiderea contului!

Optimi: Germania-Algeria 2-1 (0-0)

July 1st, 2014
posted by Biletul Zilei 3:52 am

Andre Schurrle deschide scorul in Germania-Algeria 2-1Pe Estadio Beira-Rio din Porto Alegre, Germania, una dintre favoritele la castigarea cupei mondiale a avut nevoie de 120 de minute pentru a se impune in fata Algeriei cu 2-1, dupa ce primele 90 de minute regulamentare s-au incheiat cu scor egal, 0-0. Andre Schurrle si Mesut Ozil au inscris pentru Germania in reprizele de prelungire, golul de onoare al nationalei Algeriei fiind reusit de catre Abdelmoumene Djabou in ultimul minut de joc.

Desi Germania era cotata ca mare favorita, Algeria a fost echipa mai periculoasa in startul meciului. Manuel Neuer a iesit s-a respinga o minge din fata lui Islam Slimani dar a fost depasit de acesta si a salvat situatia in extremis cu interventie prin alunecare care a deviat mingea in corner. Tot Slimani a trimis mingea in poarta Germaniei cu o lovitura de cap dar golul a fost anulat corect pe motiv de offside. Sansele Germaniei in prima repriza au fost reprezentate de suturile de la distanta incercate de Toni Kroos si Mesut Ozil la care desi Adi Mbolhi nu a reusit sa retina, mai intai Mario Gotze iar apoi Thomas Muller nu au reusit sa profite. Ultima ocazie a reprizei a apartinut tot Algeriei dar tentativa lui Mehdi Mostefa a fost deviata de Jerome Boateng.

Germania a iesit mult mai decisa de la vestiare si si-a creat doua ocazii bune in startul reprizei secunde. Mai intai Muller l-a luat la tinta pe Adi Mbolhi dupa care portarul algerian a avut o interventie acrobatica la sutul lui Philipp Lahm. Dominuarea teritoriala a Germaniei a fost intrerupta in minutul 75 cand Algeria a avut o perioada buna in care si-a creat cateva situatii de a marca prin Sofiane Feghouli, Slimani si Soudani. In ultimele 10 minute Germania a revenit la carma jocului dar Muller a trimis cu capul direct in portarul algerian iar apoi nu a nimerit cadrul portii cu un sut de la cativa metri. Ultima ocazie a fost ratata de Schweinsteiger a carui lovitura de cap nu a fost suficient de puternica sau bine plasata pentru a-l invinge pe Mbolhi.

Dupa doar 2 minute de la startul reprizelor de prelungire, Andre Schurrle a reusit deschiderea scorului. Muller a patruns pe flancul stang si a centrat in careu, mingea a parut ca trece prin spatele lui Schurrle dar atacantul lui Chelsea a reusit s-o agate cu piciorul din spate si a trimis cu calcaiul in plasa portii algeriene. Cu un minut inainte de final, in urma unei atac rapid purtat de Schurrle si Ozil, sutul lui Schurrle a fost respins de pe linia portii de fundasii algerieni dar Mesut Ozil a urmarit respingerea si a sutat imparabil din unghi pentru 2-0. Algeria a reusit sa reduca imediat din diferenta prin Djabou dar era prea tarziu pentru ca Les Fennecs sa mai poata schimba soarta calificarii.

Germania se califica pentru a opta oara consecutiv in sferturile de finala ale cupei mondiale dupa un meci mult mai greu decat s-ar fi asteptat in timp ce Algeria, una dintre nationalele frumoase ale acestui turneu final paraseste competitia dupa cea mai buna performanta din istoria participarilor la campionatul mondial.

Tags: , , , , , , , ,

Spune-ti parerea!