Joaca Biletul Zilei la casa de pariuri Bet at Home si primesti bonus 80 de lei la prima depunere!

Semifinale: Brazilia-Germania 1-7

July 9th, 2014
posted by Biletul Zilei 1:36 am

Andre Schurrle inscrie in semifinala Brazilia-Germania 1-7Spectacol fotbalistic total pe Estadio Mineirao din Belo Horizonte in prima semifinala a campionatului mondial de fotbal unde Germania a invins Brazilia cu scorul incredibil de 7-1. Brazilia devine in urma rezultatului de astazi prima echipa din istoria cupei mondiale care primeste 7 goluri intr-un meci din fazele eliminatorii si isi egaleaza dupa aproape un secol contraperformanta din 1920 cand a suferit cea mai severa infrangere, 0-6 cu Uruguay. Toni Kroos si Andre Schurrle au reusit cate o dubla pentru Germania, lista marcatorilor fiind completata de Thomas Muller, Sami Kedira si Miroslav Klose, veteranul german devenind cu golul inscris astazi cel mai bun marcator din istoria campiontaului mondial avand in prezent 16 reusite, cu una mai mult decat Ronaldo. Unicul gol al Braziliei a fost reusit in ultimul minut de joc de catre Oscar.

Toata media s-a concentrat inaintea meciului pe absenta lui Junior Neymar din echipa Braziliei, dar asa cum am atras atentia in avancronica la Brazilia-Germania, pana la urma absenta lui Thiago Silva a fost hotaratoare pentru soarta meciului, Germania croindu-si cu usurinta drum in axul central catre poarta lui Julio Cesar. Tonul a fost dat in minutul 11 cand Thomas Muller, complet nemarcat, a deschis scorul cu o reluare ca la antrenament din mijlocul careului a unei centrari din corner a lui Toni Kroos. Cu un Dante mult prea lent pentru un astfel de meci si cu un Marcelo total desincronizat de colegii sai, defensiva braziliana a permis in continuare accesul mult prea usor in propriul careu si in minutul 23, Miroslav Klose a dublat avantajul Germaniei trimitand din apropiere in plasa portii braziliene dupa ce fusese blocat in prima instanta de Julio Cesar. In urmatoarele 5 minute, incredibil, plasa portii braziliene a mai fost scuturata de inca 3 ori. La o centrare in urma unei pantrunderi pe dreapta a lui Philipp Lahm, Thomas Muller a luftat dar mingea a ajuns la Toni Kroos care a facut 3-0 cu un sut plasat din marginea careului. Acelasi Toni Kroos l-a deposedat pe Fernandinho l-a mijlocul terenului 2 minute mai tarziu, a patruns in zona centrala, a facut un un-doi cu Sami Kedira sub privirile unei defensive braziliene letargice si a reluat din interiorul careului pentru 4-0. Scenariul s-a repetat in minutul 29 doar ca actorii au fost de aceasta data Mesut Ozil si Sami Kedira, acesta din urma stabilind scorul pauzei 5-0.

Brazilia a reusit sa raspunda abia dupa pauza dar nici Oscar nici Paulinho, trimis in teren de Felipe Scolari in partea a doua a jocului, nu au reusit sa-l invinga pe Manuel Neuer cu suturi de la mica distanta. In schimb Andre Schurrle, introdus si el in teren in locul veteranului Miro Klose, nu a avut nici o ezitare la cealalta poarta si a reluat in plasa o centrare la firul ierbii a lui Philipp Lahm, la care din nou cei 6 jucatori brazilieni aflati in propriul careu au fost fara reactie. Tot Schurrle avea sa mai puncteze o data pentru Germania pana la final. In urma unui atac in flancul stang, Thomas Muller a intors o minge de la coltul terenului care l-a gasit din nou surprinzator de liber pe Andre Schurrle, atacantul lui Chelsea reusind o executie superba cu piciorul stang sub transversala portii lui Julio Cesar. In ultimul minut de joc Germania a fost aproape sa inscrie din nou dar Mesut Ozil scapat singur cu Julio Cesar a trimis pe langa poarta. Pe contraatacul ce a urmat, Oscar a reusit sa marcheze unicul gol al Braziliei, evitandu-l din preluare pe Jerome Boateng si sutand sub transversala, fara speranta pentru Manuel Neuer.

Visul mondial al Braziliei este ingropat la Belo Horizonte de catre Germania care a predat o adevarata lectie de fotbal nationalei Selecao. Joachim Low a conceput partitura tactica perfecta pentru echipa sa care a exploatat la maxim slabiciunile unei nationale braziliene care asa cum am mai spus-o a ajuns cu noroc si cu ajutorul arbitrilor pana in aceasta faza a competitiei. Luiz Felipe Scolari si-a asumat responsabilitatea pentru umilinta suferita in meciul de astazi, cerandu-si iertare fanilor brazilieni pentru dezamagirea produsa. Germania se pregateste pentru ultimul act al competitiei in care va intalni invingatoarea din cea de-a doua semifinala, Olanda-Argentina.

Tags: , , , , , , , ,

Spune-ti parerea!